INTERVIU Cristian Prichea, Ford România: Ford este deja perceput drept un brand local, iar EcoSport este modelul cu cea mai mare creştere a vânzărilor din România

Autor: Bogdan Alecu 01.08.2019

Cristian Prichea, directorul general al Ford România, cel care coordonează activitatea de vânzări pe piaţa locală şi care este şi membru în consiliul de administraţie al uzinei de la Craiova, spune că „secretul“ în promovarea în carieră îl reprezintă „implicarea activă în activitatea profesională“.

 


Cristian Prichea a preluat funcţia de director gene­ral al Ford România în luna aprilie a acestui an, la 34 de ani, fiind printre cei mai tineri executivi de pe piaţa auto locală şi primul român numit de Ford pe această poziţie.  Mai mult, în prezent întreaga activitate de vânzări este coordonată de români în cadrul Ford România. Pe de altă parte, conducerea uzinei de la Craiova este în continuare sub mandatul lui Ian Pearson, cel care deţine funcţia de preşedinte al Ford România.

„Cine vrea să crească în carieră, în primul rând trebuie să-şi urmeze „instinctul“, să facă ceea ce îi place. Fiecare om performează atunci când face ceea ce îi place, indiferent de domeniu“, a explicat Cristian Prichea. El a terminat Facultatea de inginerie economică în lima germană, în cadrul Politehnicii din Bucureşti şi lucrează în cadrul Ford din 2010, de la înfiinţarea Companiei Naţionale de Vânzări. Întâi a lucrat în departamentul de vânzări şi marketing ca marketing manager, ulterior a deţinut funcţia de director de vânzări, până în septembrie 2016 când a plecat în Germania.