Producătorul de vopsele Fabryo, afaceri mai mari cu 10% în primul trimestru din 2019 faţă de primele trei luni ale anului trecut

Autor: Alina-Elena Vasiliu 01.08.2019

Producătorul de lacuri şi vopsele Fabryo, preluat anul trecut de grupul olandez Akzo Nobel, şi-a majorat veniturile în primul trimestru din 2019 cu peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

„Procesul de integrare decurge conform planului şi aşteptările sunt de a fi finalizat în 2020”, spun reprezentanţii Akzo Nobel.

Majorarea veniturilor Fabryo a venit în contextul în care piaţa de vopsele decorative din România înregistrează avansuri de 4% anual, fiind una dintre cele mai puternice din regiunea Europei Centrale, potrivit datelor companiei olandeze.