Explozie masivă produsă la o conductă de gaz din Statele Unite. Bilanţul până la această oră

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 01.08.2019

Cel puţin o persoană a murit, iar şapte sunt dispărute în urma unei explozii de amploare produse joi la o conductă de gaz din statul american Kentucky, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Explozia masivă s-a produs în comitatul Lincoln din Kentucky. Conform bilanţului preliminar, o persoană a murit, iar cinci au fost spitalizate. Alte şapte persoane sunt dispărute în urma deflagraţiei.

Un segment de cale ferată situat în apropierea conductei de gaze a fost distrus, iar mai multe clădiri au fost afectate.

Explozia s-a produs la o conductă de gaz cu diametrul de 76 de centimetri. Flăcările au atins înălţimea de aproximativ 90 de metri, au transmis autorităţile.

Numeroase echipaje de pompieri depun eforturi pentru stingerea incendiului.