Distribuitorul Lasting System va fuziona cu o companie din grup

Autor: Adrian Seceleanu 02.08.2019

Compania Lasting System din Timişoara, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de distribuţie IT&C, cu afaceri de 149 mil. lei (32 mil. euro) în 2018, va fuziona prin absorbţie cu Intuitive Software SRL, o companie din grup, cu un acţionariat aproape similar, conform unei decizii luate de acţionari. 

„Cele două societăţi implicate în fuziune au profiluri de activitate similare şi fac parte din acelaşi grup de societăţi, majoritatea asociaţilor fiind comuni. În urma fuziunii, structurile societăţilor participante se vor reuni la nivel funcţional şi organizaţional, prin asigurarea unei conduceri unitare, elaborarea unui plan de afaceri unitar, ceea ce va conduce la optimizarea proceselor, la reducerea costurilor şi la creşterea eficienţei economice“, conform deciziei.