Dăncilă a demis-o pe Andronescu de la ministerul Educaţiei, după declaraţia privind autostopul

Autor: Diana Grigore 02.08.2019

Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că a decis să o demită pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei, după ce aceasta a afirmat că ea a învăţat de acasă să nu se urce într-o maşină cu un străin, propunându-l pe Daniel Breaz, actual ministru al Culturii, să preia interimatul.

„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcţia de Ministru al Educaţiei pentru declaraţiile profund greşite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmaţii care arată lipsă de înţelegere – punctual, a cazului de la Caracal şi, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz şi trafic de persoane - din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziţia Guvernului şi care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc. Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancţionat în acelaşi mod. La fel cum voi denunţa public orice acţiune sau declaraţie din partea oponenţilor politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook.

Şeful executivului îl va propune pe Daniel Breaz, actual ministru al Culturii, pentru a prelua interimatul.

Decizia Vioricăi Dăncilă vine în contextul în care ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat, joi, la Antena 3, că a învăţat de acasă să nu se urce într-o maşină cu un străin, făcând referire la cazul Alexandrei din Caracal.