Ce a însemnat Untold/2019 în cifre: Investiţie de 15 mil. euro cu un profit operaţional de 3 mil. euro

Autor: Alexandra Cepăreanu 16.08.2019

♦ Untold a atras peste 370.000 de participanţi în cele patru zile de festival din 2019, iar mai bine de 20% dintre aceştia au fost turişti străini ♦ De al an la an numărul de participanţi la festival a crescut cu circa 15%.

Fondatorul Untold, cel mai mare festival de muzică organizat în România, a investit peste 16 milioane de euro în 2019 în organizarea evenimentului ajuns la cea de-a cincea ediţie. Bugetul este cu 2 milioane de euro mai mare faţă de nivelul din 2018, potrivit lui Bogdan Buta, unul dintre organizatorii festivalului. Banii pentru investiţii sunt obţinuţi de la firmele partenere care pariază pe promovare (40% din buget), din vânzarea de bilete şi abonamente (40%) şi de la partenerii care vin cu standuri în cadrul evenimentului (20%).