Fraţii Pavăl de la Dedeman intră în acţionariatul Antibiotice Iaşi cu o investiţie de 1 milion de lei

Autor: Liviu Popescu 09.08.2019

Fraţii Pavăl ajung astfel la a şasea investiţie pe piaţa de capital din România şi un total de 777 mil. lei.



Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj şi cea mai puternică afacere antreprenorială din România, a intrat în acţionariatul Antibiotice Iaşi (ATB), principalul producător de medicamente generice din România, cu o participaţie de 0,333%, potrivit raportului semestrial al ATB publicat joi la bursă.

Cel mai probabil investiţia a fost realizată în primul semestru din 2019 în contextul în care în raportul ATB pe 2018 nu se menţionează că Dedeman este acţionar.