Agricultura încotro? „Asocierea reprezintă viitorul agriculturii. Acest domeniu are nevoie mare de tineri care să vină în sprijinul celor experimentaţi“

Autor: Florentina Niţu 12.08.2019

Tot mai mulţi agricultori s-au asociat în ultimii ani, pentru că este mai uşor să-şi susţină investiţiile şi să-şi valorifice producţia ♦ Anul trecut au fost înfiinţate 280 de cooperative agricole în România, cele mai multe din ultimul deceniu.



Agricultura este un domeniu în continuă schimbare, iar asta se datorează tehnologiei care avansează de la o zi la alta. Pentru a face faţă provocărilor, fermierii trebuie să facă tot mai multe investiţii, atât în modernizarea businessului cât şi în know how, iar suportarea investiţiilor este mai uşoară într-o formă de asociere.

În 2018, nouă fermieri din judeţul Cluj care produc cereale, oleaginoase, seminţe şi furaje s-au asociat sub umbrela cooperativei Izvorul Fizeşului din Cătina, înfiinţată cu fonduri europene prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) Câmpia Transilvaniei. Ei spun că asocierea este cea mai bună formă prin care poţi să te dezvolţi, având în vedere beneficiile ulterioare.