E posibilă apariţia unei “Lebede Negre” în execuţia bugetară: Statul se împrumută asemenea beţivului aflat într-o inconştienţă bahică
Când Milton Friedman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a fundamentat conceptul “bani din elicopter” pentru a relansa economia, probabil, nu s-a gândit nicio clipă că în România se va abuza din plin de acestă idee, dar nu în varianta pe care gândit-o fondatorul conceptului. Banii ”aruncaţi din elicopter”, sunt folosiţi pentru întreţinerea unui aparat bugetar bolnav de gigantism. Banii provin din efectuarea unor împrumuturi sălbatice având la bază costuri imense.
Alimentarea continuă a sectorului bugetar “cu bani din elicopter” mi-a adus aminte de cartea “Lebăda Neagră” în care autorul, Nassim Nicholas Taleb, prezintă cazul curcanului care este îndopat zi de zi, fiecare masă întărindu-i acestuia convingerea că aşa va fi tot timpul. Totul decurge normal, până în ajunul Zilei Recunoştinţei, când, brusc, i se intrerupe hrănirea şi este sacrificat. Autorul arată că încrederea curcanului se întărea pe masura ce creştea numărul meselor prietenoase, deşi sacrificarea lui era eminentă. Sentimentul de siguranţă al curcanului a atins punctul maxim în momentul când riscul era la cel mai mare nivel. Lipsa hranei in a o mie una zi este o “Lebăda Neagră”, adică acel eveniment puţin probabil să se întample şi care, totuşi, se întâmplă având consecinţe dramatice.
Şi pentru sectorul bugetar aparitia unei “Lebede Negre”- întreruperea finanţării- prin stoparea împrumuturilor ultracostisitoare este oricând posibilă.
Cauzele care ar putea genera apriţia unei “Lebede Negre” (stoparea banilor aruncaţi din elicopter) în execuţia bugetară sunt multiple.
Creşterea celor două deficite, de cont curent şi bugetar alarmează pieţele, le pune în gardă şi duce la cresterea costului finanţării. Pieţele sesiseaza că se petrece ceva în neregulă aici, că este o foame mare de bani şi, ca atare, măresc dobânzile. În momentul de faţă ne împrumutăm la dobânzi aproape duble faţă de celelalte ţări din regiune: Cehia, Polonia şi Ungaria si de aproape cinci ori mai mari decât vecinii noştri de la sud, bulgarii, pe care ne face placere, de altfel, să-i ironizăm de câte ori avem ocazia.
Statul se împrumută asemenea beţivului aflat într-o inconstienţă bahică, neinteresându-l decât obţinerea banilor pentru satisfacerea poftelor alcoolice. Pofta de bani îl determină să suporte dobânzi înrobitoare. Şi e normal, când n-ai încredere în cineva îi creşti dobânzile.
Justificarea guvernanţilor pentru împrumuturile înfricosatoare –“alte ţări se împrumută mai mult decat noi şi au o pondere a datoriei în PIB mai mare decât a noastră” este un viol asupra logicii şi a bunului simţ. De parcă noi am fi în măsură să ne comparăm din punct de vedere economic cu Germania, Franţa sau Italia. Sunt economii robuste care suportă datorii mai mari ca pondere în PIB şi din această cauză orice comparaţie cu economia noastra este neaveniă.
Evoluţia deficitului comercial şi a celui de cont curent ne sitează pe contracurentul evoluţiilor din regiune, întrucât Ungaria, Cehia, Polonia înregistrează excedente. Dezechilibrele cu care ne confruntăm sunt unice în regiune sub aspectul dimensiunilor si a tendintelor.
Statul se comportă ca un bunic senil, uitând de ceeea ce s-a petrecut în 2008 când economia duduia, si ,când, deodata (“Lebăda Neagră”) s-a trezit că a ramas fără bani, fiind nevoit să facă ajustări dureroase.
În momentul de faţă guvernanţii nu sunt cuprinsi de anxietate anticipative întrucât nu ei sunt cei care vor plăti imensele datorii acumulate, pentru plata acestora au recurs la transferul către generaţiile viitoare, instaland o bombă cu ceas pe teritoriul acestora.
Niciun guvernat nu vrea să-şi asume, în momentul de faţă, costul politic al raţionalităţii, al chibzuinţei, al decenţei şi, nu în ultimul rând, al bunului simţ în gestionarea banului public.
Sintagma “după noi potopul“ este nota dominantă a actualei guvernări, iar deciziile, unele sărite de pe fix, nu fac decât să contribuie, din plin, la aceasta afirmaţie.
Corabia bugetului naviga în derivă, primind găuri sistematice (Codul Administrativ, Legea Pensiilor vin ca o bomboană pe colivă) iar execuţia bugetară este o bolboroseală continuă. Doar o “Lebăda Neagră” poate stopa aceast haos continuu, simultan cu introducerea unei minime igiene bugetare.
Deficitul bugetului de stat nu este productiv, sumele împrumutate nu au fost folosite în investitii pentru a contribui la returnarea datoriilor, el s-a folosit pentru mărirea veniturilor unor categorii loiale actualei puteri.
Recentele probleme financiare cu care se confruntă admnistraţiile locale, teatrele, spitalele duc către o concluzie: guvernul nu mai are bani, dar, de fapt, guvernul nu a avut niciodată aceşti bani, totul a fost pe datorie, dar nimeni nu avut curajul să spună că “împaratul este gol”.
O “Lebăda Neagră” (pozitivă) poate veni şi din partea unei minţi luminate, reformiste, gorbacioviene, din componenţa actualei puteri, care fiind conştient că întreg sistemul bugetar stă pe o bulă, poate lansa proiectul “aşa nu se mai poate “.
Politicile publice, arogante, urechiste, coroborâte cu ciupercăriile existente în sistemul bugetar au adus seducătorului buget (toata clasa politică îl iubeşte!) un deficit de circa 14 miliarde la nivelul primelor cinci luni. Majorarea nevizionară a salariilor a contribuit, în cea mai mare parte, la acest deficit, acestea au fost stabilite abstract fără a se ţine seama de situaţia reală din economie.
Cei care se hranesc excesiv, la nivel de clan, doar din bugetul de stat trebuie să înteleagă faptul că una este să mănânci mere, şi alta este să pleci cu copacul.
“Lebăda Neagră” se poate instala şi pe baza unui default suveran, când asemeni Caritas-ului sau Enron-ului se poate recunoaşte eşecul total.
În execuţia bugetară este un flux permanent de minciuni, de amatorism şi incompetenţă politică, o mişcare epileptică a guvernului care vrea să-şi mulţumească toţi apropiaţii, deşi gheaţa cam pârâie sub greutatea bugetului.
Creşterea atât de laudată a PIB-ului prin majorări nesustenabile de salarii seamănă cu încercarea de a te autoextrage din mlaştina trăgzndu-te de păr.
Mai este puţin timp până când deficitele macro vor intra în bucătăria cetăţeanului şi vor atenta la frigiderul acestuia.
Deficitul de cont curent ne evidenţiază, de fapt, încercarea de a creşte bunăstarea prin majorari continue de salarii care nu îşi găsesc acoperirea în evoluţia economiei reale.
Guvernanţii trebuie să se apropie de granita raţionalitătii si să înceteze să îndoape curcanul din împrumuturi bezmetice întrucât “Lebăda Neagră“ le dă tarcoale, iar “Ziua Recunoştinţei“ se apropie.
Pentru revenirea la normal şi încetarea aruncării banilor din elicopter e nevoie de un “debugging” în întreaga administraţie pentru reducerea cheltuielilor bugetre. Trebuie stopate simultan: trivilizarea deficitului bugetar, a huliganismului bugetar şi a fanteziilor bugetare ale guvernului. Este nevoie de îmbunătăţirea educaţiei economico-financiară a factorilor decidenţi, îndeosebi a celor care confundă bugetul cu trezoreria.