România, locul 3 în regiune după valoarea tranzacţiilor imobiliare în primul semestru, dar la mare distanţă de primele două clasate, Cehia şi Polonia

Autor: Roxana Rosu 13.08.2019

Valoarea tranzacţiilor de pe piaţa imobiliară s-a majorat în prima parte a anului cu circa 6%, la aproximativ 410 milioane euro, reprezentând aproximativ 10% din volumul total de investiţii din Europa Centrală şi de Est, potrivit calculelor şi estimărilor Cushman & Wakefield Echinox.

La nivel regional, primul loc a fost ocupat de Cehia (1,9 miliarde de euro, având o cotă de 45%), care a devansat Polonia, ţară în care s-a înregistrat un volum investiţional de circa 1,3 miliarde de euro (31%). România s-a poziţionat pe locul trei, peste Ungaria (7%), Slovacia (5%) şi Bulgaria (2%).

În total, la nivelul Europei Centrale şi de Est (CEE), tranzacţiile s-au ridicat la 4,1 miliarde de euro.