Transelectrica şi-a redus profitul cu 69% în S1/2019, la 30 mil. lei. Veniturile operatorului de electricitate au scăzut cu 4%

Autor: Cristina Bellu 14.08.2019

Transelectrica (TEL), operatorul reţelei de electricitate din România, a raportat pentru primul semestru din 2019 un profit net de 30 milioane de lei, în scădere cu 69% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile totale s-au redus cu 4%, la 1,1 miliarde lei.

“Veniturile totale operaţionale realizate în S1/2019 au înregistrat o scădere de 4% comparativ cu perioada similară a anului anterior, determinată în principal de veniturile operaţionale aferente activităţii zero profit -servicii tehnologice şi piaţa de echilibrare”, menţionează raportul companiei.