Lidl: Românii caută tot mai mult produse româneşti, de aceea marca proprie Cămara Noastră a ajuns una permanentă şi a crescut de la 43 la 200 de articole

Autor: Cristina Roşca 15.08.2019

♦ Lidl are peste 1.800 de produse la raft, iar 80% sunt marcă privată. Majoritatea brandurilor proprii alimentare au produse dezvoltate în România ♦ Mărcile private au ajuns la finalul anului trecut în România la o cotă de piaţă de 16,5% în totalul vânzărilor FMCG după ce au câştigat un punct procentual faţă de 2017, conform datelor companiei de cercetare de piaţă GfK ♦ Ponderea variază de la 10-15% în cazul hipermarketurilor la 80% în cazul discounterilor.



Discounterul german Lidl, intrat oficial pe piaţa locală în 2011 prin preluarea maga­zi­nelor Plus Discount, are la raft cea mai mare pondere de produse marcă privată din retail, mai exact 80%, acesta fiind modelul nemţilor pe toate pieţele unde activează. Cea mai mare parte a produselor sunt din import, dar oficialii companiei spun că majoritatea brandurilor proprii alimentare au şi produse dezvoltate în România. Mai mult, Lidl a lansat şi un brand propriu umbrelă - Cămara Noastră - sub care listează doar produse „made in România“.

„Gama marcă proprie Cămara Noastră ce cuprinde produse 100% româneşti, dez­voltate exclusiv de furnizori locali, a fost la înce­put doar o promoţie in & out în timpul pri­mei Săptămâni Româneşti (săptămână tema­tică în cadrul reţelei Lidl - n.red.). Apoi, având în vedere feedback-ul primit din partea clien­ţilor, am hotărât să introducem produ­sele în sortimentul permanent“, spun oficialii Lidl.