Ministerul Finanţelor anunţă finalul „decapitalizării“ voluntare a companiilor din România

Autor: Iulian Anghel 16.08.2019

Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de ordonanţă de modificare a legii 31/1990 a societăţilor comerciale care, între altele, ar urma să interzică acordarea de avansuri sau împrumuturi acţionarilor/asociaţilor la societăţile care optează pentru distribuiri trimes­triale de dividende, până nu se regularizează sumele astfel distribuite în cursul anului. Ministerul vrea să reducă o practică prin care acţionarii îşi împrumută companiile pentru a le menţine pe linia de plutire, fără însă să le capitalizeze la nivelul cerut de lege – situaţie în care se află jumătate din cele 600.000 de companii din România.

Nota de fundamentare a proiec­tu­lui justifică această măsură: „S-a consta­tat că, în unele cazuri, atunci când socie­ta­tea a înregistrat profit curent, dar avea pierdere contabilă reportată, a pro­cedat la repartizarea integrală a profitului curent. În aceste condiţii, în lipsa unei prevederi legale exprese, re­zer­vele legale sau statutare nu sunt consti­tuite la nivelul cerut de lege, sau pier­derea cu­mu­lată rămâne ca pierdere reportată“.