O cincime din Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, este controlată în mod direct de 30.600 de români. Investiţie medie de 76.200 de lei

Autor: Liviu Popescu 16.08.2019

Un român care este acţionar direct la Banca Transilvania, adică a investit prin intermediul plasamentului la bursa de la Bucureşti şi nu prin intermediul fondurilor Pilon II de pensii private, are o investiţie medie de 76.200 de lei la cea mai mare bancă din România, potrivit calculelor realizate de ZF din raportul semestrial al băncii de la Cluj.

Banca Transilvania are 30.630 de acţionari români persoane fizice care deţin circa 1 miliard de acţiuni, echivalentul a 21% din capitalul social, ceea ce înseamnă în medie un număr de 33.100 de acţiuni pe portofoliu. Prin urmare, pe baza preţurilor curente de tranzacţionare de vineri, de 2,3 lei pe acţiune, rezultă că investiţia media unui român la cea mai mare bancă din România, prin intermediul bursei de la Bucureşti, este de 76.200 de lei.