Cine vrea să se angajeze la ministerul de Finanţe? Ministrul Eugen Teodorovici anunţă un proiect ce vizează angajarea absolvenţilor la Finanţe, fără examen. Condiţia? Să fi terminat o facultate cu profil economic la stat sau privat şi să fi avut media peste 8

Autori: Petriana Condrut , Mediafax 17.08.2019

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a anunţat sâmbătă că este nevoie de stimularea angajărilor în sistemul de finanţe, o propunere în acest sens fiind angajarea, fără examen, a absolveţilor de facultăţi cu profil economic, de stat sau private, ce au avut medii peste 8.

"Nu e suficientă o lege pentru a schimba un sistem. Este nevoie de oameni tineri. (...) Mecanismul să fie ca orice facultate de profil economic acreditată, toţi cei care sunt absolvenţi cu o medie decentă să poată intra în sistemul de finanţe", a declarat Eugen Teodorovici, la Antena 3.

Ministrul spune că o medie minimă pentru a avea acces la sistemul de finanţe poate să fie 8, iar studenţii pot proveni atât din şcoli de stat cât şi private, atâta timp când instituţiile sunt acreditate.

"Minim 8 (n.r.: media şcolară), e o propunere. Să intre în sistem fără acel examen. Stau şase luni, după care se face o analiză şi dacă a corespuns cerinţelor, să rămână în sistem", a mai spus ministrul de Finanţe, la Antena 3.

Teodorovici spune că în perioada următoare vor ieşi la pensie circa 2.500 de angajaţi din sistemul de Finanţe, motiv pentru care trebuie luate măsuri urgente.

Iar angajarea fără examen se aplică şi celor care au terminat o şcoală de profil, dar a plecat peste hotare şi vor să revină.

"Este o deschidere, nu e nicio diferenţă, orice tânăr care a absolvit o şcoală de profil economic, chiar dacă a plecat din România, se poate întoarce, se poate încadra este aceeaşi deschidere" .