Într-o lume a randamentelor negative, investitorii se cufundă în titluri riscante

Autor: Catalina Apostoiu 19.08.2019

Volumul uriaş, aflat în creştere, de titluri de datorie cu randamente negative existent la nivel mondial are un impact pu ternic asupra psihologiei investitorilor,  scrie Financial Times.

„Te întrebi ce mai poţi cumpăra cu randament în aceste zile la nivel mondial. Este un mediu foarte dificil“, arată Iain Stealey, fund manager la JPMorgan Asset Management.

Cu două decenii în urmă, peste jumătate din piaţa mondială a obligaţiunilor se lăuda cu randamente de cel puţin 5%, potrivit ICE Data Indices. Măsurile luate de băncile centrale postcriză au împins acest procent în jos la sub 16% cu un deceniu în urmă, însă investitorii tot mai găseau o mulţime de titluri cu randamente mai mari. Astăzi, numai 3% din piaţa mondială a obligaţiunilor mai are randamente de peste 5%, cel mai scăzut procent înregistrat vreodată.

Într-adevăr, titlurile de datorie cu randamente cu adevărat ridicate sunt aproape o specie pe cale de dispariţie.

Obligaţiunile cu randamente de peste 10% reprezintă acum doar 0,4% din universul instrumentelor cu venit fix, potrivit ICE.

Dobânzile negative din Japonia şi zona euro şi aşteptările în creştere că Fed-ul va veni cu noi reduceri de dobânzi au împins volumul de obligaţiuni cu randamente sub zero la peste 16.000 miliarde de dolari, sau aproximativ 27% din piaţa mondială a obligaţiunilor.

Este un fenomen mai ales european, dar acesta s-ar putea extinde în curând şi în SUA. „Există cu siguranţă un deficit de yield pe pieţe, iar acesta s-ar putea adânci odată ce băncile centrale vor deveni mai acomodative“, spune Kristina Hooper, strateg la Invesco.

Există, în general, două modalităţi principale în care investitorii pot contracara acest deficit: prin cumpărarea de maturităţi mai mari sau datorii mai riscante.