Se umflă ţara de „obiective de interes naţional“. Doar că pentru ele nu există niciun ban

Autor: Iulian Anghel 19.08.2019

În urmă cu 4-5 ani, România avea începute în jur de 40.000 de proiecte publice/cu fonduri UE  ♦ Nimeni nu mai ştie astăzi cum stau lucrurile, dar „listei de priorităţi“ i se adaugă proiecte de miliarde de euro care nu au niciun şfanţ alocare.

 


Ultimul „obiectiv de interes naţional“ intrat pe lista guvernului este Autostrada Moldovei - A 8 pe hârtie - , care ar urma să lege Iaşul de Târgu-Mureş. Ministrul transporturilor Răzvan Cuc a anunţat la finalul săptămânii trecute, citat de Mediafax:. „Vom introduce în următorul CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării) şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu-Mureş - Târgu-Neamt, Târgu-Neamţ - Iasi, Iaşi - Ungheni, inclusiv podul de peste Prut. Vom păstra legătura, să spunem, o dată la două săptămâni, ne vom întâlni să vedem exact toţi paşii care s-au făcut până acum pe aceste obiective. Pentru că eu faţă de o parte dintre dânşii mi-am luat nişte angajamente în luna aprilie când am fost la Iaşi, pe care le-am respectat ca şi termene (sic!), dar şi dânşii au avut o viziune vizavi de strategia de implementare de care este foarte bine să ţinem în momentul în care vom implementa acest obiectiv“.