Miliardarul Lars Larsen, fondatorul Jysk, retailerul care are 57 de magazine pe piaţa locală, a murit la 71 de ani

Autor: Alex Ciutacu 19.08.2019

Lars Larsen, fondatorul lanţului gigant de retail Jysk- cu 57 de magazine pe piaţa locală- şi unul dintre cei mai puternici oameni din Danemarca a murit la 71 de ani, potrivit Bloomberg.

Larsen a murit în casa lui din Silkeborg, Danemarca, luni, potrivit unui anunţ al companiei.

El a părăsit funcţia de preşedinte al companiei cu două luni în urmă după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fiul său, Jacob Brunsborg, 47 ani, l-a înlocuit ca preşedinte.

Larsen a fondat compania în 1979. A strâns între timp o avere de 4,5 miliarde dolari, ceea ce l-a transformat într-unul dintre cei mai bogaţi patru oameni din Danemarca.