CBRE: Nordul Bucureştiului se conturează ca următorul hub industrial. Stocul industrial a depăşit 4 milioane mp şi încă 1 milion pieţei high-end mp urmează să fie livraţi până la finalul lui 2020

Autor: Roxana Rosu 19.08.2019

Stocul industrial modern din România a depăşit 4 mil. mp în primul semestru din 2019, odată cu livrarea a 240.000 mp, iar până la sfârşitul anului viitor urmează să intre în piaţă încă aproape un milion mp, arată datele celui mai recent raport al companiei CBRE România.

Din stocul total, 55% se află în oraşele regionale, Bucureştiul rămânând astfel, cu aproape jumătate din suprafaţă, cea mai dorită zonă din România de către dezvoltatorii de spaţii industriale.

„Până la sfârşitul anului estimăm că vor fi livraţi aproximativ 380.000 mp de spaţii industriale, cele mai multe fiind situate în zona periferică a Bucureştiului. Proiectele în dezvoltare sunt deja în mare parte pre-închiriate, ceea ce arată încă o dată înclinaţia dezvoltatorilor către proiecte built–to–suit, cu o uşoară tentă speculativă, pe o piaţă aflată în expansiune”, a declarat Andrei Jerca, Account Director Industrial Advisory & Transaction Services, CBRE România.