Impact de peste 16 mil. lei pentru Transelectrica în urma majorării taxei pe cifra de afaceri a companiilor din energie

Autor: Tibi Oprea 21.08.2019

Majorarea taxei pe cifra de afaceri a companiilor din energie de la 0,1% la 2% a avut un impact de peste 16 mil. lei în activitatea companiei de stat Transelectrica (TEL), operatorul reţelei de electricitate din România, atenuat de creşterea cu 9% a veniturilor din transport şi alte activităţi pe piaţa de energie, informează compania. 

„Impactul modificărilor legislative ale anului 2019 privind companiile din sectorul energetic a fost amortizat cu succes în profitul obţinut de Transelectrica în primul semestru, prin implementarea unei strategii de management prudente şi sustenabile. Astfel, Transelectrica a obţinut în primul semestru al anului 2019 un profit brut de 35 de milioane de lei, în condiţiile unui profit brut anual bugetat de 20 de milioane de lei”, se arată într-un comunicat al Transelectrica.