Topul companiilor de IT&C după datoriile totale raportate în anul 2018. Suma cumulată a celor mai mari 35 de datorii raportate în 2018 de firmele de telecom, IT şi tehnologie a fost de 25,3 mld. lei (5,4 mld. euro)

Autor: Adrian Seceleanu 21.08.2019

Suma celor mai mari 35 de datorii ra­portate pentru 2018 de com­pa­niile de IT&C s-a ridicat la 25,3 mld. lei (5,438 mld. euro), în creş­tere cu 6% faţă de anul an­terior, arată o analiză a ZF făcută pe baza da­telor ra­portate de firme la Ministerul Finanţelor Publice.

Clasamentul este dominat de operatorii de telecomunicaţii care au de departe cele mai mari datorii din industrie. Conform ana­lizei ZF, anul trecut datoriile cumulate ale operatorilor de telecom se ridicau la 18,759 mld. lei (4 mld. euro), adică aproximativ 75% din total. Cele mai mari datorii sunt cele ale companiei de cablu RCS&RDS (Digi), de 5,4 mld. lei la afaceri de 3,5 mld. lei, locul doi fiind ocupat de compania de comunicaţii mobile din grupul Telekom (fostul Cos­mote), cu datorii totale de 4,9 mld. lei, la afaceri de 2,1 mld. lei.