Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA le-a spus în privat executivilor de business şi economiştilor că războiul comercial cu China se va termina până la alegerile din 2020

Autor: Alex Ciutacu 21.08.2019

Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, s-a întâlnit în privat cu unii dintre cei mai puternici executivi de business şi cu economişti şi le-a spus că el crede că războiul comercial cu China se va încheia înainte de alegerile prezidenţiale din 2020, potrivit unor oameni prezenţi la întâlnire, citaţi de CNBC.

La un prânz privat, marţi, în New York, Pompeo a vorbit în faţa unei mulţimi de circa 40 de oameni, printre care scriitorul Stephen Moore, CEO-ul Blackstone, Steve Schwarzman, fondatorul supermarketului Gristedes, John Carsimatidis, şi fostul preşedinte al republicanilor din New York, Ed Cox, potrivit sursei citate.

Preşedintele american Donald Trump pune presiune cu ameninţarea tarifelor comerciale pe bunurile chinezeşti încă de când a preluat preşedinţia SUA, în timp ce China a răspuns proporţional şi promite şi mai multe măsuri.

În ultima declaraţie publică pe acest subiect, adică în aceeaşi zi în care a vorbit în faţa oamenilor de afaceri şi a economiştilor, Pompeo a spus că nu este sigur cum se va termina disputa comercială SUA-China.

„Nu ştiu răspunsul. Am vorbit cu secretarul Mnuchin aproape în fiecare zi. Nu am fost în centrul acestor negocieri. Totuşi, am văzut că fac progrese”, a spus Pompeo într-o emisiune CNBC.