Afaceri de la zero. Florin Popescu produce lunar într-un atelier din Sibiu 700 de obiecte din ceramică sub brandul Poemi
„Încercăm să facem modele unice pentru fiecare restaurant sau cafenea în parte.“
Antreprenorul Florin Popescu a creat în 2016 brandul Poemi, sub care produce obiecte din ceramică, de la căni, farfurii, până la boluri, business în care a investit până în prezent circa 100.000 de euro. Pariul antreprenorului în afacerea Poemi a venit în contextul în care nu avea experienţă în domeniul ceramicii, iar în prezent vrea să ducă businessul la 300.000 de lei în 2019.
„Avem şi un alt business, un atelier floral, căutam pentru o şedinţă foto recuzită şi aşa am ajuns la nişte farfurii lucrate manual aduse de cineva din afară. Aşa a încolţit ideea de a face obiecte pentru atelierul floral. Nu aveam experienţă, am fost autodidacţi, am luat-o de la cele mai banale tehnici“, a spus Florin Popescu.
Investiţia în business s-a derulat în trei etape, a mai povestit fondatorul Poemi, de la 7.000 de euro iniţial pentru materiale, la 40.000 de euro pentru echipamente, iar acum urmează să implementeze o a treia investiţie de 55.000 de euro din programul Start-Up Nation pentru a dezvolta o linie de producţie.
În prezent, din cuptoarele Poemi ies lunar circa 600 – 700 de produse, iar după investiţia în linia de producţie, capacitatea va creşte până la 3.000 de piese în fiecare lună.
„Deocamdată suntem patru angajaţi, dar ne-am mai dori încă doi oameni. Am crescut treptat şi am căutat oameni care să fie dispuşi să înveţe şi să le placă, investim în ei“, a mai spus Florin Popescu.
El a precizat că nu foloseşte roata olarului pentru a fabrica obiectele, produsele fiind făcute prin presare şi modelare, după care sunt finisate, introduse la cuptor pentru mai multe serii de arderi, în funcţie de complexitatea obiectului.
„Un produs în medie trece prin mâini de 13-14 ori, iar ca durată, în jur de două săptămâni. Producem de la căni, veselă pentru clienţii noştri, până la decoraţiuni, vaze“, a mai spus Florin Popescu.
Produsele Poemi ajung în segmentul HoReCa, dar şi clienţii individuali pot comanda de pe site-ul poemi.ro sau din atelierul companiei din centrul Sibiului. În prezent, peste 40 de clienţi din HoReCa, majoritatea din Capitală, au obiecte Poemi.
Cele mai căutate sunt farfuriile, cănile şi paharele, dar produsele se schimbă la nivel de forme, mase ceramice. Materia primă vine de la un furnizor din judeţul Mureş.
„Ne situăm pe segmentul premium. Nu îţi cumperi o farfurie doar să pui o mâncare, trebuie să-ţi şi placă, mai ales că nu cumperi multe astfel de produse. Încercăm să facem modele unice pentru fiecare restaurant sau cafenea în parte“, a mai adăugat el.
El a spus că nu vrea să meargă în prezent la export cu produsele pentru că transportul lor este o provocare.
„Plănuim să intrăm în magazine de profil, dar în zona de retail nu putem intra cu nişte produse premium“, a mai adăugat fondatorul Poemi.
Anul trecut, businessul a ajuns la 180.000 de lei, nivel depăşit deja în prima jumătate a lui 2019. Pentru anul acesta, antreprenorul estimează să ajungă la 300.000 de lei.
„Este un mediu antreprenorial bun în România, plin de provocări. Însă este greu să-ţi poţi face un plan pe următorii trei ani de exemplu, nu poţi să prevezi nimic“, a mai spus Florin Popescu.
Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.