Glami.ro: Ne aşteptăm ca piaţa de fashion online să ajungă la peste 350 mil. euro în 3 ani

Autor: Ioana Nita 23.08.2019

Retailerii online investesc în prezent în automatizarea proceselor, integrarea AI (inteligenţă artificială) şi ML (machine learning) în site-uri, pentru îmbunătăţirea conţinutului şi a ratei de conversie, precum şi în marketing de tip omnichannel.

Piaţa locală de fashion online, situată în prezent la circa 250 milioane euro, va înregistra în continuare creşteri anuale de circa 10-15%, urmând să ajungă astfel la peste 350 milioane de euro în următorii trei ani, potrivit unei cercetări de piaţă realizată de agregatorul online de modă Glami, de­ţi­nut de compania cehă InspiGroup. În pre­zent, vânzările online generează circa 17% din totalul pieţei de fashion din Ro­mânia, iar în 2022 va ajunge la aproxi­mativ 21%.