Doi mici şi-o bere şi de un leu putere

Dl Tăriceanu este preşedintele Senatului, al doilea om în stat, din 2014. Nu mai punem la socoteală greşelile din urmă: prim-ministru, parlamentar de când sugea la sân.

Dlui Tăriceanu nu i-a puţit guvernarea până acum câteva săptămâni şi, până la un anume punct, chiar are dreptate: guvernarea de stânga a PSD este, din punct de vedere al regulilor economiei, cea mai de dreapta din toate vremurile ce pot fi ţinute în minte în România. În acord cu filosofia declarată a dlui Tăriceanu.

Dl Tariceanu, citat de Radio Europa Liberă: Am aşteptat de la doamna prim-ministru să îmi spună dacă are în vedere un plan articulat pentru relansarea guvernării, un nou program de guvernare, care ar fi trebuit să fie aprobat de Parlament, o echipă guvernamentală restructurată. Nu am avut nicio contrapropunere şi i-am spus doamnei prim-ministru şi le voi prezenta situaţia aşa cum este, colegii au luat hotărârea de a se renunţa la continuarea guvernării alături de PSD".

Ce a aşteptat dl Tăriceanu? A aşteptat ce a fost toată vremea sub ochii domniei sale?

A aşteptat de la doamna prim-ministru “să-i spună!” De 6 ani râde PSD de el cum râd copiii de un căţel fudul. Acum dl Tăriceanu nu mai vrea.

Povestea e aşa: când te angajezi la ceva, te angajezi. Nu s-a întâmplat nimic în politica PSD în ultimele luni: bună, rea, cum e - nu s-a întâmplat nimic. Gangsterul e la pârnaie, madama la guvernare.

Atunci?

Îmi amintesc de vremuri vechi. “Economia s-a rupt de politică!”, se băteau cu pumnii în piept cei care-şi permiteau să creadă că, dacă afacerile lor merg în sus, înseamnă că-şi pot permite să-i prevească de sus pe ceilalţi.

Nu a fost deloc aşa. Nu este deloc aşa. Nu a fost niciodată aşa.

Războiul comercial al lumii, care se extinde, este gerat de factorul politic. Desigur că interesele economice sunt uriaşe. Dar companiile americane nu ar fi putut ele însele să înceapă un război împotriva Huawei, de pildă. Iar Huawei nu putea ajunge la forţa pe care o are fără ajutorul guvernului de la Beijing.

Carol Quintul a fost unul dintre cei mai mari împărăţi din Europa, după împăraţii Romei. Sub domnia lui, Spania şi-a extins masiv posesiile din Lumea Nouă. Doar că Imperiul său era dator vândut creditorilor privaţi. Expediţiile, în beneficiul formal al Imperiului, erau finanţate de alţii, iar câştigurile imense se întorceau, evident, în alte buzunare decât cele ale Imperiului. Decăderea de aici a început, pentru că, în momentul în care Imperiul a trebuit să-şi păstreze cuceririle, era cu pantalonii rupţi în fund. Iar la final, toţi au pierdut – şi Imperiu şi corporaţiile de atunci. Pentru că finanţatorii privaţi nu au înţeles că trebuie să contribuie cu ceva la stat.

Economia s-a rupt de politică, spun azi unii. Aşa spuneau şi acum zece ani. Nu s-a rupt. Economia este ombilical legată de politică. Contractele de liber schimb sunt semnate de oameni politici. Barierele comerciale sunt ridicate de oamenii politici, nu de companii – desigur, companiile pun presiune, dar nu au forţa să o facă ele singure.

România este reprezentată la UE de oameni politici. Conferinţele de presă făcute de Coaliţia pentru Dezvoltarea României – organizaţia patronatelor din economie - îi ţintesc, îi imploră, îi adulă pe oamenii politici, nu pe căţei.

De aceea calitatea oamenilor politici este “o problemă naţională”. Abia aceasta este o problemă naţională gravă.

De asta, în mod stupit, dl Tăriceanu este “o problemă naţională”.

O discuţie despre o coaliţie de guvernare în Germania, de pildă (ultima), a durat cam trei luni. Luni de zile i-au luat Olandei sau Belgiei să închege o coaliţie de guvernare. Dar, ambele, merg până la capăt cu ea. E o treabă de obraz. Ne-am înţeles şi basta!

Dar când tu, liberal, ai lins programul de guvernare al PSD până l-ai făcut să lucească ca aurul în pădurile necălcate de oameni, spui că te doare burta de la lins şi te retragi, ce pot crede ceilalţi? Ai alt program de guvernare de lins?

Acesta nu este un fel rezonabil de a face politică.

Dl Tăriceanu trebuia să rămână la guvernare până se termina mandatul ce i-a fost dat de alegători.

Aceasta ar fi fost o poziţie raţională. Dl Tăriceanu nu a ales să aibă bun simţ în politică.