Noul program Prima casă. Dezvoltatori: Piaţa va stagna şi va fi inundată de apartamente mici

Autor: Ramona Cornea 28.08.2019
Dezvoltatorii imobiliari cred că pro­gramul O familie, o casă, care înlocuieşte vechiul pro­gram Prima casă ar fi trebuit realizat de guvern după ce s-ar fi consultat cu mediul de business.

Ministerul Finanţelor a propus printr-un proiect de lege mo­dificarea Programului Prima casă şi redenumirea aces­tu­ia în „O familie, o casă“, limitând venitul pentru beneficiari la maximum 4.500 lei la familiile fără copil şi 7.000 lei la cele cu copii.

Reprezentanţii dezvoltatorilor imobiliari cred că modi­fi­că­rile vor duce la o stagnare pe piaţă şi că se vor construi lo­cu­inţe de dimensiuni reduse.

„Pentru proiectele noi, vom ob­ser­va o continuare a tipurilor de apartamente deja oferite, adică pia­ţa nu va evolua în direcţia unui grad de confort mai ridicat cu apartamente mai generoase sau mai bine comparti­mentate, ci vom asista la o piaţă în stagnare, în care preponderenţa o vor avea proiectele cu apartamente de dimensiuni reduse“, crede Ivan Bogdan Cosmin, secretar general al ADIRU.