Fonduri europene de 10,7 mil. lei pentru renovarea şi utilarea ambulatoriului spitalului municipal din Hunedoara

Autor: Laurentiu Cotu 29.08.2019

Spitalul Municipal Dr. Alexandru Simionescu, subordonat primăriei Hunedoara, a câştigat un proiect european de 10,7 mil. lei (aproximativ 2,3 mil. euro) pentru reabilitarea spaţiilor aferente ambulatoriului integrat şi dotarea acestuia cu echipamente performante. Perioada de implementare a proiectului este de 48 luni, respectiv 01.04.2018–31.03.2022.

Proiectul presupune îmbunătăţirea nivelului de sănătate a populaţiei judeţului Hunedoara prin asigurarea de servicii medicale complexe în regim ambulatoriu. Investiţia are în vedere lărgirea gamei serviciilor medicale prin crearea de servicii medicale noi, ridicarea nivelului calitativ al actului medical prin modernizarea şi dotarea ambulatoriului, scăderea numărului de pacienţi redirecţionaţi prin dotarea cu aparatură medicală nouă, inexistentă în prezent în sistemul medical bugetar în judeţ, dar şi scăderea timpului necesar pentru diagnosticare şi tratament.

laurenţiu.cotu@zf.ro