Combinatul Chimcomplex Borzeşti, afaceri de 706 mil. lei în S1/2019, de aproape cinci ori mai mari faţă de S1/2018 şi profit de 577.000 lei

Autor: Cristina Bellu 30.08.2019

Chimcomplex Borzeşti (CHOB), combinat chimic controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, preşedinte şi director general, a înregistrat în primele şase luni ale anului afaceri totale de 706, 7 mil. lei, de 4,8 ori mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul net s-a diminuat cu 17,3 mil. lei până la valoarea de 577.000 lei.

“Creşterea cheltuielilor financiare în S1/2019, determinată de cheltuielile cu diferenţele de curs valutar înregistrate odată cu reactualizarea soldurilor datoriilor în valută, în special a creditelor bancare şi de costurile creditelor contractate pentru achiziţionarea activelor, a condus la reducerea atât a rezultatului brut, cât şi a rezultatului net înregistrat în S1/2019 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, menţionează raportul semestrial al companiei.