Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al revistei Business Magazin

Autor: Ioana Matei 02.09.2019

► „Cine sunt cei mai mari proprietari imobiliari ai României” este materialul de copertă pe care Business MAGAZIN vi-l propune în cea mai recentă ediţie. Fiecare dintre cei care au reuşit să adune miliarde şi miliarde de euro în „conturi” a investit de-a lungul vieţii - mai mult sau mai puţin - în domeniul imobiliar, indiferent că este vorba de terenuri, birouri, proiecte rezidenţiale sau industriale. Situaţia nu este diferită nici în România, unde marii antreprenori locali au în portofoliu şi câteva încercări imobiliare, chiar dacă orientarea principală a businessului e în altă direcţie. Dan Ostahie (Altex), Dan Şucu (Mobexpert), Raul Ciurtin (fondatorul Albalact) şi Doina Cepalis (Te-Rox) sunt doar câţiva dintre cei care şi-au completat portofoliul cu proprietăţi de real estate, dar nu singurii. Ei nu se numără însă printre cei mai mari proprietari imobiliar şi latifundiari ai ţării, topul fiind dominat (mai ales la vârf) de companii străine, care au venit atrase de preţurile mici ale terenurilor, de randamentele mari ale proiectelor şi de potenţialul de business. Cine sunt cei care au o avere imobiliară estimată la peste 10 miliarde de euro veţi putea citi în cel mai nou număr al revistei.  

► În noua eră a bankingului, jucătorii din piaţa bancară românească închid constant sucursale, reflectând un trend global alimentat de digitalizare şi de aportul adus de fintech-uri în industrie. Gyula Fatér, noul CEO al OTP Bank România, susţine însă că nu a sosit încă vremea ca aplicaţia să ia cu totul ghişeului.

► După ce tot mai multe companii specializate în mobilitatea urbană au scos pe stradă, în ultimele luni, produse prietenoase cu mediul - fie ele trotinete, biciclete sau scutere - a venit timpul ca un nou brand de maşini electrice să intre pe piaţa din Bucureşti. Care este povestea brandului Spark veţi putea citi în Business MAGAZIN.

► Dincolo de casele cu arhitectură de poveste, Oktoberfest şi berării locale, Bavaria ascunde numeroase atracţii în care turiştii nu se îngrămădesc (încă). Cea mai bună variantă de a le căuta: cu trenul. De ce, veţi descoperi în ediţia curentă a revistei Business MAGAZIN.