OMV Petrom cumpără opt benzinării Art Petrol din Muntenia de la un fost primar al Chişinăului

Autor: Răzvan Botea 03.09.2019
OMV Petrom, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de carburanţi, vrea să preia cele opt benzinării care sunt operate în acest moment de Art Petrol, arată un document publicat de Consiliul Concurenţei.

Art Petrol SRL deţine opt staţii de distribuţie localizate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Argeş.

Art Petrol Service, o companie fondată de Vladimir Dobrea, 71 de ani, fost primar al Chişinăului în perioada 1989-1990, a avut anul trecut afaceri de aproape 70 de milioane de lei.