Unde stă averea românilor? Suntem campioni în Europa la numărul proprietarilor de locuinţe: Peste 96% dintre români deţin imobilele în care locuiesc, numai 4% stau în chirie

Autor: Ştefan Stan 05.09.2019

România este pe primul loc în UE când vine vorba despre numărul de proprietari de locuinţe. Peste 96% dintre români deţin imobilele în care locuiesc potrivit unei statistici a Eurostat.

Românii preferă să fie proprietari, doar 4% din populaţie (faţă de 30% media UE) stă cu chirie. În fiecare stat membru UE sunt mai mulţi proprietari de locuinţe decât chiriaşi, pe ultimul loc clasându-se Suedia cu 65% proprietari.  

Astăzi peste 30% dintre tinerii români, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 ani, iau în calcul un credit pentru achiziţia unei locuinţe iar aceasta în timp ce 13% dintre ei au contractat deja un astfel de credit pe termene de până la 30 ani. Sunt încrezători în forţele proprii şi 7 din 10 consideră că au o situaţie financiară mai bună decât părinţii lor. Avansul necesar este între 5 şi 25% în funcţie de produsul ales şi de profilul de risc. Astfel avansul este propria investiţie în casă şi nu o cheltuială. De exemplu pentru aceeaşi valoare a casei, un avans mai mic duce la rate mai mari şi invers, potrivit datelor de la Kiwi Finance.

De la 1 ianuarie 2019, prin regulamentul BNR se limitează gradul de îndatorare la 40% sau 45% dacă se achiziţionează primul imobil, însă nu se mai consideră cheltuieli de subzistenţă pt calculul eligibilităţii şi implicit sumei maxime pe care o poate obţine o familie de la bancă pentru achiziţionarea unui imobil sau contractarea unui credit de nevoi personale.

Piaţa imobiliară românească a înregistrat în primele 6 luni o activitate mai dinamică decât media ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE). Sunt numeroase tranzacţii în diverse stadii de negociere pe piaţa de investiţii, ceea ce e posibil să ducă la cel mai mare volum de după 2014, depăşind 1.2 miliarde euro.