România-Spania, scor 1-2, în preliminariile EURO 2020

Autor: Alexandru Stanila 05.09.2019

România a pierdut meciul cu Spania, din preliminariile EURO 2020, joi seară, pe Arena Naţională, scor 1-2. Tricolorii au fost conduşi cu 2-0 din minutul 47, însă situaţia s-a echilibrat în partea secundă, când Florin Andone a redus din diferenţă, iar ibericii au rămas în inferioritate numerică.

Sergio Ramos a înscris pentru Spania, în minutul 29 al confruntării cu România, de pe Arena Naţională. Fundaşul central legitimat la Real Madrid a înscris din penalty, învingându-l pe Tătăruşanu cu un şut plasat. După gol, Ramos a celebrat provocator în faţa galeriei României şi a primit cartonaş galben.

Cel mai bun jucător român din prima repriză a meciului cu Spania a fost Ciprian Tătăruşanu. Portarul a avut şapte intervenţii salvatoare în faţa ibericilor, câteva dintre ele venind din situaţie unu contra unu.

La una dintre primele faze ale reprizei secunde, în minutul 47, Spania a reuşit să majoreze avantajul de pe tabelă. Jordi Alba l-a găsit excelent pe Paco Alcacer în careu, care a reluat cu uşurinţă în plasa porţii lui Tătăruşanu, nefiind marcat de vreun adversar.

Intrat în minutul 56, în locul lui Keşeru, Florin Andone a marcat în minutul 59. Romario Benzar a trimis o centrare bună în careu, Puşcaş a recentrat cu capul, iar Andone, proaspăt transferat la Galatasaray, a trimis în poarta lui Kepa.

În minutul 80, Spania a rămas în inferioritate numerică. După o minge recuperată în propria treime, George Puşcaş a fost lansat excelent în jumătatea adversă şi a sprintat cu viteză, trecând de Sergio Ramos. Diego Llorente l-a faultat pe atacantul român la marginea careului şi a văzut cartonaşul roşu.

George Puşcaş şi Florin Andone au ratat două ocazii majore, în prelungirile partidei, iar partida s-a încheiat cu victoria Spaniei, scor 2-1.

După cinci runde din grupa F, la mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 4, cu şapte puncte acumulate. Tricolorii sunt depăşiţi de Spania, Suedia şi Norvegia. La Campionatul European din 2020 vor obţine calificarea doar primele două clasate.

Echipele folosite:

România (5-3-2): Tătăruşanu - Benzar, Nedelcearu, Chiricheş, Grigore, Toşca - Deac (71' Maxim), Marin, Stanciu (63' I. Hagi) - Keşeru (56' Andone), Puşcaş
Spania (4-3-3): Kepa - Jesus Navas, Ramos, Llorente, Alba - Fabian Ruiz, Busquets, Saul - Rodrigo (71' Oyarzabal), Alcacer (84' Hermoso), Ceballos (76' Sarabia)