Pieţele se tem că frica de recesiune în sine va aduce recesiunea

Autor: Catalina Apostoiu 09.09.2019

Brian Moynihan de la Bank of America a argumentat recent că ultimele reacţii negative faţă de încetinirea economică sunt exagerate. „Nu avem niciun motiv să ne temem de recesiune în acest moment, în afară de temerile de recesiune“, a declarat acesta, potrivit Financial Times. CEO-ul BofA a evidenţiat o potenţială dificultate. Investitorii se întreabă acum dacă îngrijorările privitoare la un declin economic s-ar putea transforma într-o profeţie autorealizatoare.