Preşedintele Camerei Comunelor John Bercow şi-a anunţat intenţia de a demisiona

Autori: Marinela Sarbu , Mediafax 09.09.2019

Preşedintele Camerei Comunelor John Bercow a anunţat că îşi va da demisia pe 31 octombrie ori săptămâna aceasta, dacă Boris Johnson va reuşi să obţină luni convocarea de alegeri anticipate, potrivit CNN.

În cazul în care, aşa cum este de aşteptat, acest lucru nu se va întâmpla, atunci Bercow a anunţat că va demisiona pe data de 31 octombrie, data la care Marea Britanie ar trebui să părăsească Uniunea Europeană.

”Dacă parlamentarii nu vor vota acest lucru, am ajuns la concluzia că cea mai puţin dăunător şi democratic mod de a acţiona ar fi să îmi dau demisia la încheierea afacerii, joi, 31 octombrie”, a declarat Bercow.