Kristalina Gheorghieva, directorul executiv al Băncii Mondiale, este candidatul unic pentru şefia FMI

Autori: Marinela Sarbu , Mediafax 09.09.2019

Fondul Monetar Internaţional a anunţat luni că directorul executiv al Băncii Mondiale, Kristalina Gheorghieva, va fi considerată candidat unic pentru a deveni următorul şef al FMI, urmând ca vineri să se încheie perioada de nominalizare, potrivit Reuters.

Kristalina Gheorghieva este o economistă bulgară propusă de ţările europene membre FMI.

Acesata se va întâlni cu directorii executivi ai FMI, a anunţat Fondul.

”Obiectivul consiliului de administraţie este de a completa procesul de selecţie cât mai curând posibil, până cel târziu pe data de 4 octombrie 2019”, a informat FMI.

Gheorghieva o va înlocui pe Christine Lagarde, din Franţa, care şi-a dat demisia în iulie după ce liderii UE au ales-o în locul lui Mario Draghi în funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene.