Cele mai mari zece companii de la Bursă au crescut cu 26,5% în valoare de piaţă în primele opt luni din 2019, până la 85,4 mld. lei

Autor: Tibi Oprea 10.09.2019

Nuclearelectrica, OMV Petrom şi Fondul Proprietatea au avut cele mai mari creşteri ale capitalizării de la începutul anului 2019.



Cele mai mari zece companii de la bursă au urcat în primele opt luni ale anului 2019 cu 17,9 miliarde de lei în valoare de piaţă, până la capitalizarea totală de 143,6 mld. lei, ceea ce înseamnă o creştere de 26,5% faţă de finalul anului 2018, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BVB.

Cea mai bună evoluţie a capitalizării a fost înregistrată de Nuclearelectrica (SNN), ale cărei acţiuni s-au apreciat de la începutul anului cu peste 58% pe fondul unui rulaj de 156,8 mil. lei, atingând în câteva şedinţe consecutive noi maxime ale anului. Astfel, valoarea de piaţă a emitentului a crescut de la începutul anului cu 48%, până la

3,8 mld. lei.