Euforie pe SIF-uri. Proiectul de eliminare a pragului de 5%, imbold la tranzacţionare. De la începutul anului, indicele BET-FI are un avans de 16,2%

Autor: Tibi Oprea 11.09.2019

Indicele bursier BET-FI, care urmă­reşte evoluţia preţului acţiunilor celor cinci SIF-uri şi ale Fondului Proprietatea, emitenţi cu expunere de la sectorul bancar la cel energetic, s-a apreciat marţi cu 2,6%, evoluţie determinată în principal de proiectul de lege prin care se intenţionează modificarea legii fondurilor de investiţii alternative (legea FIA), care implică printre altele şi eliminarea pragului de deţinere de 5%.

„Toată lumea speră că eliminarea pragului de deţinere de 5% va creşte preţul acţiunilor, însă pe termen lung cel mai probabil va scădea lichiditatea. Dacă acum câţiva ani tranzacţiile cu SIF-uri reprezentau aproximativ jumătate din rulaj, pe măsură ce a fost majorat pragul de deţinere au scăzut şi tranzacţiile cu aceste acţiuni. Proiectul de lege îi va duce în legalitate pe cei care au deja 5%. SIF-urile vor deveni ca alte companii fără freefloat“, spune unul dintre cei mai vechi brokeri de pe piaţa de capital locală pentru ZF.