Liderul USR Dan Barna aruncă mănuşa: Singura soluţie pentru ieşirea din criza politică sunt alegerile anticipate

Autor: Elena Crangasu 13.09.2019

Liderul USR Dan Barna a declarat că singura soluţie pentru rezolvarea actualei crize politice sunt alegerile anticipate, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a oferit trei şanse PSD pentru a conduce România, însă social-democraţii au dat greş.

„Singura soluţie democratică pentru ieşirea din actuala criză politică sunt alegerile anticipate. Preşedintele Iohannis a dat trei şanse PSD să conducă România şi de trei ori PSD a eşuat. Acum guvernarea este blocată pentru că PSD se agaţă de guvernare, iar preşedintele nu are ce să le facă”, a scris Dan Barna, vineri, pe Facebook.

Liderul USR a adăugat că subiectul de interes în momentul de faţă îl constituie negocierile Vioricăi Dăncilă în Parlament, în loc să ne preocupe şi să ne îngrijoreze plecarea tinerilor în străinătate.

„Anul trecut am mai pierdut 230.000 de oameni care au plecat din ţară. Jumătate dintre tineri vor să plece. Ne împuţinăm ca societate şi avem obligaţia să vorbim despre această problemă şi despre soluţii, acum. Iar noi discutăm pe cine a mai cumpărat Dăncilă din târgul de parlamentari. Suntem într-o criză şi avem nevoie urgent de o guvernare solidă şi competentă. Avem nevoie de alegeri”, a conchis Barna.

Alianţa USR-PLUS a propus partidelor şi şefului statului un pact politic pentru declanşarea alegerilor anticipate odată cu cele locale, deoarece este o soluţie care ar putea scoate România din criza produsă de actualul Guvern, care nu mai are susţinere.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că respinge, din nou, remanierea cerută de premierul Viorica Dăncilă, spunând că o consideră nepotrivită.