Conducerea operaţiunilor Coca-Cola în România este preluată de Paris Nikolopoulos, fost Franchise Country Manager în Elveţia

Autor: Roxana Rosu 13.09.2019

Operaţiunile Coca-Cola din România vor fi conduse din această toamnă de Paris Nikolopoulos, noul Franchise Country Manager Coca-Cola România, după ce Nicoleta Eftimiu a fost promovată la nivel regional.

Din poziţia de Franchise Director Central Europe, Nicoleta Eftimiu va coordona, începând cu această toamnă, activităţile companiei desfăşurate la nivelul celor 6 ţări din regiune: Elveţia, Austria, Liechtenstein, Cehia, Slovacia şi Ungaria, continuând strategia de dezvoltare a companiei.

Ea s-a aflat la conducerea  operaţiunilor locale ale Coca-Cola din 2017.

”Sunt mândră să preiau o funcţie regională în cadrul grupului Coca-Cola, venind dintr-o ţară recunoscută pentru performanţele remarcabile. Am multe planuri, multă energie şi deschid acest nou capitol în cariera mea cu dorinţa de a experimenta cât mai mult şi de a pune curajul la baza cât mai multor iniţiative. Aceste schimbări vin insă la pachet şi cu o certitudine: voi rămâne mereu legată sufleteşte de echipa din România, de oamenii pasionaţi şi tenace alături de care am depăşit obstacole şi m-am bucurat de fiecare succes.”, a spus Nicoleta Eftimiu, noul Franchise Director Central Europe.