Vreţi să vă mutaţi din România? Care sunt ţările unde nimeni nu plăteşte taxe şi impozite. Cum poţi ajunge să trăieşti acolo

Autori: Ioana Matei , Business Magazin 22.09.2019

Există mai multe ţări în care nu se plătesc taxele pe venit, iar în multe dintre acestea este şi foarte plăcut să trăieşti.Totuşi, avantajul de a trăi într-o astfel de ţară nu este atât de uşor de dobândit. Câteva dintre cele mai cunoscute ţări care oferă beneficiul financiar al unor venituri fără taxe sunt Bermuda, Monaco, Bahamas, Andorra şi Emiratele Arabe Unite, potrivit unui articol publicat pe platforma investopedia. com.

1. Emiratele Arabe Unite
Există mai multe ţări în Orientul Mijlociu care nu au o taxă pe venit, iar EUA sunt considerate printre cele mai atractive, cu un guvern şi economie relativ stabile. EUA au o economie înfloritoare şi un mediu multicultural mai dezvoltat decât în alte ţări din Orientul Mijlociu. Au restaurante bune, iar opţiunile de divertisment sunt la fel. Au de asemenea facilităţi educaţionale dezvoltate şi o populaţie mare vorbitoare de limba engleză.

2. Bahamas
Să te bucuri de avantajul de a nu plăti taxe în Bahamas depinde mai ales de rezidenţă, nu de obţinerea cetăţeniei, astfel că aceasta este una dintre ţările cu cel mai uşor acces la o viaţă fără taxe. Pentru a aplica la rezidenţă, un individ trebuie să plătească valoarea unui permis anual de rezidenţă sau să obţină un permis de rezidenţă nelimitat, prin achiziţia unui bun imobiliar în Bahamas.

Bahamas este una dintre insulele ieftine ale Caraibelor. Oferă o infrastructură şi servicii bune. Serviciile medicale nu sunt însă considerate excelente: mulţi expaţi din Statele Unite, de exemplu, călătoresc înapoi în SUA în situaţia în care au nevoie de îngrijiri medicale. Nassau, capitala Bahamas, se confruntă cu o rată a criminalităţii ridicată.

3. Bermuda
Bermuda este chiar mai atrăgătoare decât Bahamas; totuşi, este o ţară mult mai scumpă în ce priveşte costul vieţii. Este de asemenea un loc relativ izolat - astfel că este una dintre cele mai scumpe ţări din lumea vestică. De exemplu, chiria pentru un apartament modest porneşte de la 2.000 de dolari sau chiar mai mult; iar un galon de lapte (circa 4 litri) costă între 10 şi 15 dolari.
Bermuda are o infrastructură foarte dezvoltată şi un sistem de transport public pe măsură. Majoritatea expaţilor care trăiesc în Bermuda sunt angajaţi în sectorul financiar.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro