Câţi bani face o antreprenoare din Republica Moldova cu un business cu produse basarabene deschis în Capitală

Autori: Andra Stroe , Business Magazin 15.09.2019

Cu toate că pe rafturile marilor hipermarketuri găseşti acum de toate pentru toţi, există nostalgici care duc dorul produselor de acasă, care să le amintească de copilărie sau de ţara pe care au lăsat-o în urmă din cine ştie ce motiv. Pe asta a mizat Angela Cupcea prin lansarea magazinelor Basarabia. 

După absolvirea facultăţii de economie a Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, Angela Cupcea s-a angajat în domeniul bancar. Povesteşte că, pentru că îi stă în fire să fie activă şi sociabilă, la bancă nu se simţea în largul său, ci îşi dorea o schimbare, visul ei dintotdeauna fiind să aibă o afacere. „Aşa că într-o bună zi, împreună cu soţul meu, care tot era în sectorul bancar, am plecat de la bănci şi ne-am apucat de afacerea noastră”, spune ea. Au intrat aşadar în lumea antreprenoriatului cu o investiţie de 20.000 de euro „adunaţi pe parcursul anilor de muncă la bancă”.

Având suficiente cunoştinţe despre produsele din Basarabia, a ajuns la concluzia că ar fi util să promoveze Moldova nu doar prin vorbe, ci şi prin intermediul acestora. „Pe moment, ideea ni s-a părut interesantă, pentru că nu existau magazine care să vândă produse variate exclusiv moldoveneşti. De altfel, acesta a şi fost scopul nostru de bază – de a aduna într-un singur magazin produse de înaltă calitate fabricate în Republica Moldova.” Iniţial au intrat pe piaţa românească în 2015, prin deschiderea a două magazine care operau sub numele de Bunătăţi din Basarabia.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro