Dominika Kovacs, Takeda: Pentru a implementa un sistem de sănătate sutenabil în România este nevoie de registre

Autor: Cristina Bellu 16.09.2019

Dominika Kovacs, country head al producătorului japonez de medicamente Takeda, este de părere alcătuirea unor registre de date reprezintă un pas esenţial în obţinerea unui sistem de sănătate sustenabil în România.

"Sustenabilitatea este o preocupare pe care o auzim atât în cazul pacienţilor, cât şi în cazul doctorilor, care vor să ofere tot ce este mai bun pentru pacienţii lor. Pentru a implementa un sistem de sănătate sutenabil în România avem nevoie de date, avem nevoie de registre. În ceea ce priveşte registrele, este o acţiune dificilă, care presupune colectarea datelor pacienţilor, lucru care necesită timp şi resurse. O soluţie ar putea fi cea aplicată în ţările din Europa de vest, care au implicat chiar pacienţii în colectarea datelor", a spus Dominika Kovacs, Country Head, Takeda la ZF Health&Pharma Summit'19.