Primăria sectorului 6 din Bucureşti spune că deschide, cu un an întârziere, un parc de 20.000 mp aproape de AFI Cotroceni. „Lucrările sunt aproape de finalizare“. Preţul locuinţelor poate să crească cu 10-15%

Autor: Alina-Elena Vasiliu 21.09.2019

Potrivit dezvoltatorilor imobiliari, locuinţele pot ajunge să fie mai scumpe cu circa 10-15% dacă în zonă se află spaţii verzi, astfel că investitorii ar putea beneficia de pe urma deschiderii acestui parc.



Un parc de 20.000 de metri pătraţi ar urma să fie dezvoltat de Primăria sectorului 6 în apropierea mallurilor AFI Cotroceni şi Plaza, însă data deschiderii sale a fost amânată pentru perioada următoare, în condiţiile în care, în vara anului trecut, oficialii instituţiei spuneau că va fi dat în folosinţă până la sfârşitul lui 2018.

„Acest lucru (deschiderea la 1 decembrie 2018 – n. red.) nu a fost posibil din cauza necesităţii parcurgerii tuturor procedurilor legislative şi a opririi lucrărilor în sezonul rece. În prezent, lucrările de amenajare la parcul din bulevardul Timişoara nr. 10 sunt în fază avansată de execuţie, aproape de finalizare, deschiderea acestuia pentru comunitate urmând să fie făcută în cel mai scurt timp posibil“, au răspuns reprezentanţii Primăriei sectorului 6, la solicitarea ZF.