Familia Dumitrescu din Suceava, care deţine brânzeturile Zada, investeşte 100.000 de euro pentru a demara producţia de urdă. În 2018, compania Zada Prodcom a avut o cifră de afaceri de 3,4 mil. lei, în creştere cu 17% faţă de anul precedent

Autor: Florentina Niţu 16.09.2019

Firma procesează zilnic 5.000 de litri de lapte.

Cristina şi Florentin Dumitrescu din comuna Horodnic de Jos, judeţul Suceava, au pus pe picioare afacerea Zada Prodcom, prin care produc brânzeturi tradiţionale doar din lapte, cheag şi sare, în urmă cu aproape trei decenii, în timpul studenţiei.

„Anul acesta vom finaliza o investiţie importantă pentru noi, o nouă centrală ter­mi­că, în care investim 100.000 de euro. Am început realizarea ei în martie şi sperăm să terminăm până la sfârşitul lunii octom­brie. Aceasta ne va da posi­bilitatea de a produce şi urdă. Planurile de viitor sunt legate de diversificarea ofertei de produse”, spun fondatorii businessului.