Germania este pregătită să cheltuiască 75 mld. euro pe eforturile de combatere a efectelor schimbărilor climatice până în 2030

Autor: Catalina Apostoiu 17.09.2019

Partidele din cadrul coaliţiei de guvernare germane s-au reunit recent pentru a discuta măsuri ce vizează sectorul de transporturi în scopul asigurării că Germania îşi va atinge obiectivele privind combaterea schimbărilor climatice, notează Deutsche Welle.

Propunerile au inclus scutiri de taxe şi subvenţii pentru impulsionarea achiziţiilor de autovehicule electrice, construcţia de noi piste de biciclete, îmbunătăţirea transportului public.

 Până la 75 miliarde de euro ar putea fi cheltuite până în 2030, potrivit unei propuneri a ministerului transporturilor.