Cum văd consultanţii fiscali introducerea pedepsei cu închisoarea pentru neplata taxelor la stat: Ar introduce o anumită disciplină financiară, dar este cam drastică. Proiectul de lege are multe carenţe

Autor: Răzvan Botea 17.09.2019

Introducerea pedepsei cu închisoarea pentru contribuabilii care nu îşi plătesc la timp taxele la stat  - iniţiată de ministrul finanţelor Eugen Teodorovici – este prea drastică şi are multe lipsuri, spun consultanţii fiscali.



Un proiect de lege depus la Senat de către senatorul Eugen Teodorovici, actual mi­nistru de finanţe, rea­duce în discuţie pedeap­sa cu închisoarea pentru contribuabilii restanţi, o idee mai veche, care nu a fost pusă însă în practică. Astfel, potrivit proiectului, în cazul obligaţiilor fiscale care se reţin la sursă s-ar introduce pedeapsa cu închisoare în situaţia în care restanţele nu sunt achitate într-un termen de 30 de zile de la scadenţă. O astfel de propunere a mai fost făcută în legea iniţiată în 2005, însă articolul respectiv a fost abrogat ca fiind neconstituţional.

„Măsura introduce până la urmă o disciplină financiară, dar pe de altă parte este cam drastică. Sunt momente în care companiile nu au destul cash şi nu plătesc. Trebuie până la urmă făcută o distincţie între evaziunea fiscală şi neplata datoriilor la timp, în sensul că oamenii declară impo­zi­te­le, dar nu le plătesc pe moment”, a declarat Radu Georgescu, Managing Partner în ca­drul companiei CFO Network, care oferă ser­vicii de externalizare pentru poziţii de management în domeniul financiar. El a adăugat că unele companii, din raţiuni ce ţin de cashflow, întârzie plata acestor impozite, însă le declară ulterior şi plătesc penalităţi.