Să fie eliminarea pragului de 5% din SIF-uri cel mai bun proiect de lege pentru piaţa de capital din ultimii ani? Ar putea să mai treacă doi ani pentru a intra în vigoare

Autor: Liviu Popescu 17.09.2019

Senatul României a aprobat ieri proiectul de lege privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative (SIF), printre modificări fiind şi eliminarea pragului de deţinere de 5%, această limitare fiind considerată de brokeri ca principalul obstacol în calea dezvoltării SIF-urilor.

“Eu personal aş fi desfinţat pragul la SIF-uri de mai mulţi ani. Mi se pare una din cele mai bune proiecte de lege din ultimi ani pentru piaţa de capital. Dacă aceste societăţi nu aveau pragul de deţinere de 5 % cred că aveam o bursă mai lichidă ţinând cont de activele pe care le au. Dacă nu exista acest prag de mai mulţi ani avem intrate fondurile de pensii şi alte fonduri mutuale care schimbau din temeli conducerile pe care le au în acest moment şi aveau profituri mai mari”, spune Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare Goldring.

Proiectul a fost aprobat cu 83 de voturi pentru din cei 92 de senatori prezenţi şi urmează să fie trimis Camerei Deputaţilor pentru votul final, notează analiştii de la BT Capital Partners. Ulterior, în cazul, unui rezultat pozitiv, acesta va fi trimis preşedintelui Iohannis spre promulgare.