Top 500 companii din Europa Centrală şi de Est: Firmele româneşti nu se extind la nivel regional din lipsă de viziune şi de resurse

Autor: Georgiana Mihalache 19.09.2019

România are 61 de companii în topul celor mai mari 500 de firme din regiunea Europei Centrale şi de Est în 2018, cu cinci mai multe decât în anul precedent, şi trece pe locul trei ca număr de firme, după Polonia şi Ungaria.



Şansa companiilor româneşti pentru a creşte este extinderea la nivel regional, pas pe care însă companiile locale nu l-au făcut încă. Motivul pentru care firmele locale nu s-au extins vine din lipsa de viziune şi de resurse, potrivit lui Eugen Anicescu, country manager Coface România.

„Companiile româneşti de-a lungul timpului s-au dezvoltat pe o slabă capitalizare şi recurgând la datorii. Fostele companii de stat din ţările vecine sunt în top şi au utilizat resursele pe care le aveau, monopolul din ţara de origine pentru a merge şi către pieţele vecine. La noi companiile de stat nu au avut genul acesta de politici“, a mai spus Eugen Anicescu.