Feka Automotive din Turcia construieşte o fabrică de componente în Serbia

Autor: Catalina Apostoiu 19.09.2019

Producătorul turc de componente auto Feka Automotive a lansat lucrările de construcţie a unei fabrici de 15 milioane de euro în Cuprija, centrul Serbiei, scrie Emerging Europe.

Feka Automotive intenţionează să angajeze 110 muncitori în prima fază a dezvoltării fabricii, urmând să crească numărul acestora la 550 pe viitor, au anunţat autorităţile din Cuprija.

Lucrările de construcţie urmează să fie finalizate până la sfârşitul acestui an, sau poate la începutul anului viitor.