​Banca Transilvania vrea să răscumpere 15 milioane de acţiuni pentru maximum 60 mil. lei pentru a-şi remunera şi fideliza angajaţii

Autor: Tibi Oprea 19.09.2019

Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituţie de credit din România după active, vrea să răscumpere un număr de maximum 15 milioane de acţiuni, reprezentând x% din capitalul social, din totalul celor 35 de milioane de acţiuni aprobate a fi răscumpărate de către acţionari, pentru maximum 60 mil. lei, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BVB.

“Maxim 35.000.000 acţiuni (0,7268% din totalul acţiunilor care compun capitalul social) cu valoarea nominală de 1 leu/acţiune la un preţ minim egal cu preţul de piaţa de la BVB din momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim de 4 lei, pentru o perioadă de maximum 18 luni de la data publicării Hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, în cadrul unui program stock option plan în vederea implementării unui sistem de remunerare şi derularea unui program de fidelizare a personalului pe o perioadă de cel puţin 3 ani, precum şi plata unor remuneraţii fixe, respectiv acordarea unui mandat Consiliului de Administraţie pentru aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri”, este decizia acţionarilor din 24 aprilie 2019.

Perioada de răscumpărare este 19 septembrie 2019 - 31 decembrie 2019. Data de înregistrare este 2 august 2019, în timp ce 5 august 2019 este data plăţii.